Delimano Ceramica-Advertorial Liana Toma

..................................................................................................
Se afișează postările cu eticheta aniversare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aniversare. Afișați toate postările

joi, 4 februarie 2016

Tort Ferrero Rocher








Pe 28 ianuarie am sărbătorit împlinirea a 21 de ani de când suntem împreună, eu și soțul meu. Am zis să marchez ziua cu un tort pe care l-am avut  în plan de ziua mea, de anul trecut, dar n-a fost să fie. Acum am reușit să-mi pun în aplicare dorința. Nu e greu de făcut, dar eu m-am complicat puțin cu folia de steluțe aurii, folie ciocotransfer, pe care mi-am cumpărat-o acum mult prea mult timp și tot am amânat să o folosesc. Mi-am zis că e exact momentul și tortul potrivit ca să o folosesc, deci am purcesc la treabă.
Am vizualizat multe rețete, multe poze și video-uri pentru rețeta asta, m-am documentat ca la carte și am pornit de la rețeta Mirelei, MireMirc, pentru care îi mulțumesc frumos.

Ingrediente:
 5 ouă,
un praf de sare,
6 lg zahăr,
200g alune măcinate,
2 lg cacao,
2 lg făina,
1,5 lgt praf de copt.

Cremă:
200 g unt,
200 g ciocolată neagră,
5 lg Nutella,
8 bomboane Ferrero Rocher.

 Decor:
o folie ciocotransfer steluțe,
100g ciocolată neagră pt. folie,
100g ciocolată neagră,
100ml frișcă lichidă,
8 bomboane Ferrero Rocher,
praf de zâne auriu.

Mod de preparare:

Prima dată tragem într-o tigaie fără grăsime cele 200g alune.

Le lăsăm să se răcească, apoi le decojim.


După care le măcinăm cu mașina de măcinat nucă sau orice alt dispozitiv aveți.

  Blat : mixăm spumă albușurile cu praful de sare, adaugăm  zahărul, mixând până se topește și obținem o bezea ferma și lucioasă.
Mixăm și gălbenușurile cu un praf de sare, cernem făina-eu am pus 4 linguri-cu praful de copt și cacaua.


Adăugăm treptat câte o lingură de bezea și amestecăm ușor de jos în sus, până se încorporează.


Coacem blatul în formă (d=21 cm) tapetată cu hârtie de copt,


 în cuptorul preîncălzit, la 180 grade Celsius, circa 45 minute. Verificați cu un băț de frigăruie dacă e copt, după 35 de minute încă erau urme pe băț, așa că l-am mai lăsat 10 minute.
 Lăsăm să se răceasca, apoi tăiem blatul de două ori pe orizontală, rezultând trei blaturi. Blatul e chiar mare chiar dacă e din 5 ouă și doar cu 2-4 linguri de făină ;-)

Primul blat l-am așezat direct pe un carton auriu în formă de inimă ;-)



Crema : mixăm untul-eu am folosit cu 65% grăsime, apoi peste el adăugăm lingură cu lingură din Nutella, -eu am pus 7 linguri!!


-apoi ciocolata topită și răcită și bomboanele Ferrero Rocher tocate (trebuie ținute la frigider pentru a le toca ușor)


 sau napolitane cu cremă de alune. Omogenizam apoi crema


 și o împărțim în trei.

Asamblare: Pe fiecare blat întindem o porție de cremă. 




 Peste al treilea blat întindem cea de-a treia porție de cremă, dar și îmbrăcăm tot tortul cu ea.

Folia ciocotransfer: măsurați înălțimea tortului gata asamblat, apoi tăiați folia. A trebuit să tai două fâșii, ca să pot să acopăr toată marginea tortului. Am topit ciocolata-din păcate, nu mi-a mai rămas decât o ciocolată neagră cu cafea, cu boabe de cafea, adevărate, de aceea apare cu bulbi prin ea :P și am întins-o peste foliile cu steluțele în sus.Puneți foliile pe foi de aluminiu sau hârtie de copt.


 Intindeți ciocolata


 Le-am lăsat la temperatura camerei ca să se întărească puțin, dar nu de tot-atenție!-deoarece trebuie să fie un pic moale ca să facă aderență cu crema de pe tort. Dacă e prea tare și uscată, nu se va lipi. Am dat cu mâna peste folie atunci când am aplicat-o, să se lipească bine de tort și pe urmă am dezlipit folia.




Am presărat praf de zâne pe toată suprafața tortului. Aveți aici rețeta. 
Dați la frigider.
Topiți 100g ciocolată neagră, amestecați cu 100ml frișcă lichidă, amestecați până se omogenizează, turnați-o într-un poș cu dui preferat și șprițați deasupra tortului pe lângă folia de ciocolată și la baza tortului, tot pe lângă folia de ciocolată. Eu la faza asta nu mă prea pricep, aleg duiul greșit, mi se sparge poșul, îmi iese crema pe lângă dui-nu știu ce se întâmplă, dar nu-mi iese și pace!

Dintr-o bucată de folie cu ciocolată am decupat două inimioare și le-am pus la frigider să se întărească.





Când le-am dezlipit de pe folie, am pus inimioarele de ciocolată pe tort, sprijinite de o bomboană Ferrero Rocher.


Aici se văd mai bine inimioarele




Și o felie ciocolatoasă:






Sau două ;-)





La mulți ani tuturor perechilor care au trecut de 20 de ani ;-)

marți, 3 septembrie 2013

Toamna aduce schimbari in meniul Restaurantului Casa Bunicii 2




Fiecare anotimp aduce schimbari in meniul restaurantelor Casa Bunicii 1 si 2 din Timisoara. Daca in luna iulie v-am povestit despre felurile noi din meniul restaurantului Casa Bunicii 1, din str.Virgil Onitiu nr.3, Zona Balcescu, acum e timpul sa va prezint bunatatile nou introduse in meniul de la Casa Bunicii 2, din Pta Mocioni nr.8, fosta Sinaia.

Terasele sunt pe punctul de a se inchide, o data ce ploaia a pus stapanire pe oras.
Nu-i nimic, in restaurantul Casa Bunicii 2, aflat la demisolul Hotelului Josefin Residence e cald si bine, muzica in surdina, cafeaua foarte buna si calda si Pepsi rece.


Consultam noul Meniu, in format atragator si accesibil




 La Gustari calde, nou intrat in meniu este Ficat de gasca la tigaie cu sos gorgonzola



Atat de fraged ficatul si de gustos, condimentat si tras la tigaie, alaturi de rondele de rosii la gratar, de triunghiurile de paine prajita parfumata cu putin usturoi, si sosul gorgonzola cu nuci prajite, incat nu poti si nici nu vrei sa-l imparti cu nimeni!! Sotul meu a pe deplin incantat!

Gustarea mea calda, o alta bunatate nou introdusa in meniu,  a fost Cartofi timisoreni umpluti cu branza si inveliti in bacon, dati la cuptor, serviti cu rucola si sos de mustar cu hrean.Foarte gustosi si satiosi, noroc ca i-am impartit cu ala micu' ;-)




Supa crema de telina si mar cu crocant de prosciutto in cosulet de parmezan exista si in vechiul meniu, dar supa aceasta e wow!!! trebuie ca macar o data sa o incercati. Si arata extraordinar, are un gust nemaipomenit, iar prezentarea e de exceptie!



Sincera sa fiu, a fost atat de buna incat m-am saturat pentru ca am mancat-o pana la ultimul strop de ulei de masline ;-)


Felul doi, Muschi de porc marinaresc in sos de capere si anchoa, cu cartofi noi si rozmarin a fost alegerea sotului meu din noul meniu. A avut un gust deosebit, am avut si eu rezervata o bucatica ;-) Nu m-as fi gandit niciodata sa gatesc carne de porc cu peste, dar combinatia aceasta e una foarte reusita! O voi incerca si eu, cu siguranta!


La felul doi eu am ales Somon file cu sos de piper rosu  cu garnitura de orez cu hribi, pentru ca imi place somonul si gustul fin, deloc intepator al piperului rosu. Somonul bine facut pe gratarul incins si fraged in interior, exact asa cum trebuie.




Din pacate, nimeni nu a mai vrut desert, deoarece pur si simplu nu mai era loc pentru el.

Au mai ramas multe feluri noi de incercat cum ar fi Muschiulet de porc umplut cu ciuperci, bacon si usturoi, Dorinta lui Aladin, File dorada cu broccoli, Piept de rata in sos de mere in locul vechiului Piept de rata cu ananas si multe, multe altele.

Restaurantul Casa Bunicii 2 are loc special amenajat pentru copii, unde soarele meu, Tudor, a fost fericit.


E bine sa va faceti din timp o rezervare la telefon: 0356/100870, deoarece restaurantul gazduieste aniversari, botezuri si alte evenimente pentru grupuri de la 30 la 110 persoane.

 Si sa nu uitati de voucherul de 100 ron oferit celui care isi serbeaza ziua de nastere la restaurantul Casa Bunicii 2. Completati-l dupa ce dati Like paginii restaurantului pe facebook;-)

Programul restaurantului este de la 12 p.m. pana la 12 a.m.

Ii multumim frumos bunicii pentru masa, ca a fost deosebita!! Si bucatarului sef  Hajdo Ernest pentru imaginatie, creativitate si gustul adevarat al bucatelor ;-)

sâmbătă, 20 iulie 2013

Tort cu crema de cirese si piersici






Pe caldurilea astea sufocante nu ai cum sa sarbatoresti pe cineva intr-un apartament de bloc.
Ca atare ne-am facut rezervare cu doua zile inainte la Restaurantul Casa Bunicii 1 din Timisoara, la o masa pe terasa, la umbra,  si ne-am dus relaxati sa-l sarbatorim pe prietenul nostru, Ionut, care a implinit o frumoasa varsta. Ne-am dus cu tortul, ca asa e traditia. ;-)


Pentru blat:
6 oua,
 180g zahar pudra,
200g faina,
50g ciocolata simpla.

Pentru crema de cirese:
300g cirese,
2 oua,
80g zahar,
30g amidon,
100g unt.

Pentru crema de piersici:
300g piersici,
2 oua,
80g zahar,
30g amidon,
100g unt.

Pentru glazura:
150g ciocolata alba,
50ml frisca lichida,
1 lingura de ulei.

Pentru decor:
nuca de cocos,
2 piersici,
coaja de la un mar,
15 cirese,
1 plic tort jelee transparent.

Pentru insiropat:
suc de ananas.


Cum se prepara:


Blatul e identic cu cel de la Tortul Cown, aveti acolo poze in pasi.

Tin sa precizez ca imi plac enorm blaturile fara praf de copt, fara bicarbonat, fara otet, fara amidon. Un blat simplu cu doar 4 ingrediente, daca nu puneam ciocolata erau doar trei, dar a iesit minunat. Deci, sa revin: se mixeaza galbenusurile cu jumatate din zahar,iar albusurile se bat spuma tare cu zaharul ramassi se amesteca cu galbenusurile.
Se adauga faina cernuta, ciocolata rasa -eu am mai gasit prin dulap un mos craciun de ciocolata pe care l-am rupt bucati- si se amesteca usor, de jos in sus. Se toarna aluatul intr-o forma de tort unsa si tapetata cu hartie de copt si se coace in cuptorul preincalzit la 160 de grade timp de 45 de minute. Se lasa sa se raceasca in forma, dupa care se scoate si se taie in trei parti.

Crema de cirese:
Se spala ciresele, se scot samburii si se lasa la scurs. Se paseaza cu blenderul vertical,



se adauga cele doua oua,


amidonul cu zaharul



si se mixeaza pana cand se omogenizeaza compozitia.
Se pune pe foc si se amesteca continuu.


 Se va transforma curand in budinca si atunci e momentul sa o trageti de pe foc.


Se lasa la racit si se acopera cu folie alimentara ca sa nu prinda crusta. Eu am lasat cremele peste noapte la frigider. A doua zi am spumat untul si l-am pus treptat in crema de cirese.



Crema de piersici:
Se prepara intocmai ca si crema de cirese, dar folosim piersici.


 aici e pe foc crema de piersici...



 Pe primul blat, insiropat cu suc de ananas, am pus crema de cirese, iar pe al doilea, crema de piersici. Am acoperit cu al treilea blat, peste care am turnat glazura. Ciocolata alba am topit-o pe bain-marie, am adaugat frisca lichida si am amestecat continuu pana cand s-a incorporat. La fel am procedat si cu uleiul.

Pe marginile tortului am pus nuca de cocos.

Am decojit doua piersici si un mar, iar cojile le-am strans sub forma de floare. Feliile de piersici le-am pus pe langa "flori". Am completat aranjamentul cu cirese-le-am lasat cu tot cu samburi.
Am preparat tort jeleeul transparent conform instructiunilor de pe plic, apoi l-am turnat cu grija peste aranjamentul de fructe.

 Din pacate, timpul scurt pana la intalnirea cu sarbatoritul, nu mi-a permis sa mai fotografiez etapele finale.

Nu am mai avut timp, din pacate, sa topesc si ciocolata neagra ca sa scriu La multi ani, si am folosit sirop de caramel. Au stat frumos literele, doar pana cand am facut pozele...



Apoi, am pornit glont spre Restaurantul Casa Bunicii1 din Timisoara, in Pta Balcescu, acolo unde ne-am intalnit cu sarbatoritul, caruia i-am facut aceasta surpriza dulce.

Si am mancat cu pofta cate o felie pana la ultima faramitura


La multi ani, Ionut, sa fii sanatos, fericit, norocos si sa ai multa putere de munca!! ;-)

miercuri, 29 mai 2013

La Bunica pe terasa, cu muzica live si-o aniversare frumoasa

S-a deschis terasa de la Restaurantul Casa Bunicii 2 din Timisoara!

Vremea-i buna, terasa e spatioasa si chiar daca ploua, sunt umbrele mari de gradina care nu permit ploii sa-i ude oaspetii ;-)

Iar Bunica e foarte generoasa, deoarece fiecarui "musafir" care-si sarbatoreste ziua de nastere, la ea acasa, ii daruieste un voucher de 100 de ron!!

Asadar, am profitat de acest cadou si intr-o zi cu soare ne-am facut un hatar si ne-am zis cum altfel sa ne petrecem dupa-masa aceea mai frumos, daca nu impreuna cu prietenii nostri si sa-l sarbatorim pe sotul meu, ca doar a fost ziua lui de nastere.
L-am luat prin surprindere, pentru ca trecuse ziua lui, si am ales o zi de joi, atunci cand e muzica life pe terasa Bunicii. Si prietenii nostri au venit la invitatia mea, tocmai ca sa-l surprindem cat mai placut pe sotul meu. Si a fost surprins, intr-adevar, nu se astepta sa-i gaseasca acolo pe prietenii nostri!

Dupa ce am schimbat cateva impresii despre intima si eleganta terasa, despre amplasamentul ei departe de strada si de zgomotul masinilor, in spatele Hotelului Iosifin Residence



cu intrare prin demisolul restaurantului si cu o oaza de verdeata amplasata strategic in mijlocul curtii interioare, de fapt,



am rasfoit si meniul, ca doar eram acolo nu doar sa-l sarbatorim pe sotul meu, ci si sa savuram gustoasele preparate ale bunicii.

Am ales pentru inceput, toti, cate o portie de Scoverzi cu carne si  sos brun, adica doua clatite umplute cu carne tocata de vita, stropite din belsug cu sos brun si cu un capac de mozarella, date la cuptor cateva minute pana capata o crusta aurie.



Mmm, au fost delicioase!!



Apoi, la felul principal am zis ca mi-ar place Muschiuletul de porc cu telina...si ce mi-a mai placut!!! Trebuie sa fur reteta bucatarului Chef Ernest Hajdo neaparat!! Bestiala a fost, mi-a placut maxim!!


Sotul meu s-a rasfatat cu Muschi de vita cu pasta din trufe, fulgi de migdale si prosciutto, alaturi de cartofi noi cu rozmarin


 Si cum sa nu fii fericit si relaxat alaturi de cei dragi, cand te incanta suava voce de cristal a Laviniei Raducanu, huh?


Impreuna cu sotul sau, Gabi Muzicas,  formeaza Duo Muzicas, un cuplu cunoscut in lumea muzicala care abordeaza diverse genuri muzicale, de la cea pop a anilor 60-70, la tangouri si la muzica autentica tiganeasca, ea fiind solista si tarafului Rromak.
La vârsta mea nu mai discutăm de talent. Discuţi despre talent până la o anumită vârstă, după care trebuie să începi să munceşti, să desăvârşeşti acest talent. După aceea, proporţiile se inversează, trebuie să fie 99 la sută muncă, doar 1 la sută talent”, a spus Lavinia.

Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/timisoara/portret-lavinia-raducanu-ambasadoarea-culturii--romanesti-1_50ad0ca27c42d5a6638df04d/index.html
La vârsta mea nu mai discutăm de talent. Discuţi despre talent până la o anumită vârstă, după care trebuie să începi să munceşti, să desăvârşeşti acest talent. După aceea, proporţiile se inversează, trebuie să fie 99 la sută muncă, doar 1 la sută talent”, a spus Lavinia.

Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/timisoara/portret-lavinia-raducanu-ambasadoarea-culturii--romanesti-1_50ad0ca27c42d5a6638df04d/index.html
La vârsta mea nu mai discutăm de talent. Discuţi despre talent până la o anumită vârstă, după care trebuie să începi să munceşti, să desăvârşeşti acest talent. După aceea, proporţiile se inversează, trebuie să fie 99 la sută muncă, doar 1 la sută talent”, a spus Lavinia.

Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/timisoara/portret-lavinia-raducanu-ambasadoarea-culturii--romanesti-1_50ad0ca27c42d5a6638df04d/index.html
Lavinia e o fire sensibila de artist care transmite sentimente, stari, care te atinge cu vocea ei cristalina si te face sa traiesti cantecul...si sa uiti de tine...sau sa devii brusc melancolic sau pur si simplu, fericit!



Ne-a fost tare drag sa o ascultam...acum stim ca Duo Muzicas vor canta live la Restaurantul Casa Bunicii 2 in fiecare joi, vineri, sambata si duminica de la 8 la 10 seara.

Macar intruna din aceste zile sa mergeti sa-i ascultati pentru ca sunt extrem de talentati, de profesionisti si veti fi absolut incantati si fericiti ca m-ati urmat sfatul ;-)

Noi i-am ascultat  fericiti si ne-am continuat entuziasmati mica noastra petrecere.

Prietena noastra si-a ales Frigarui de pui ca-n Basarabia, iar Marius, elegantul nostru ospatar, a facut show!! P.S. Ati vazut ospatar mai frumos?  Sa stiti ca e si foarte dedicat, prompt si interesat de nevoile "musafirilor" bunicii.












Platoul final: Frigarui de pui basarabene si cartofi cu rozmarin



Prietenul nostru a hotarat ca doar Ceafa banateana e pe gustul lui, cu legume la gratar, ca atare a si primit


Si un asa ospat se cerea stins cu o bere nefiltrata de la Clinica de bere


Noi, doamnele, am baut sampanie ;-)

Desertul ne-a fost  permis sa-l aducem de acasa, fiind vorba despre un eveniment special, asadar  Tortul de cafea cu krantz de alune, in care cine putea sa sufle, daca nu soarele nostru, Tudor :D


Nu, nu am avut foc de artificii si nici confetti, dar ne-am simtit extrem de bine si am fost foarte multumiti ca ne-am putut petrece o zi obisnuita de joi in compania prietenilor nostri, am fost fericiti ca i-am facut o surpriza placuta sotului meu, dar cel mai incantat a fost Tudor care a strabatut toata curtea interioara de zeci de ori, plus holurile restaurantului de la subsol :P Nu a avut stare, pur si simplu! Nu stiu daca a reusit sa stea 5 minute cu noi, la masa, cat sa ia o imbucatura de mancare...dar, asa-s copiii, ei trebuie sa exploreze locurile noi prin toate ungherele ;-)))

 El a fost si privilegiat, ca sa zic asa, ca s-a distrat si in camera de joaca din restaurant cu animatorul Alex, care i-a facut baloane sub diferite forme si s-au distrat de minune.

Si uite asa o zi obisnuita s-a transformat intr-o zi nemaipomenita!
Totul a fost fantastic!

Saru-mana, bunica pentru masa, sa stii ca negresit vom mai veni la dumneata, pe terasa!



LinkWithin

Related Posts with Thumbnails
Hit Counters
@ Continutul acestui blog (imagini/text )constituie proprietatea autoarei, Liana Toma, si nu poate fi folosit integral sau partial fara permisiunea acesteia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe. The content of this blog is protected by the law of copyright. Ask owner permission to use any of its content.
Licenţa Creative Commons
Pe masa din bucatarie Liana Toma de Liana Toma este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 Ne-adaptată .
Bazată pe opera disponibilă la pemasadinbucatarie.blogspot.com.
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la http://miciibucatari.blogspot.com/.