Ultima rețetă pe acest an!! Au fost puține, știu și rare, dar am preferat să mă implic în multe acțiuni umanitare, activități civile și am lăsat bucătăria deoparte.
Rețeta e simplă, am făcut Biscuiți fragezi cu unt și vanilie, iar la sfîrșit i-am umplut cu ciocolată, apoi i-am decorat sub formă de reni.
Ingrediente:
440g făină,
2 gălbenușuri,
200g unt,
2 linguri smântână/iaurt,
180g zahăr,
o păstaie de vanilie/plic zahăr vanilat bourbon Dr.Oetker.
Pentru decor:
50g ciocolată neagră,
un pachet bomboane M&M,
frișcă/royal icing.
Mod de preparare:
Untul moale se freaca cu zaharul, pana la topirea acestuia. Se adauga smantana, galbenusurile, vanilia, făina si se amesteca bine.
Se framanta o bilă de aluat care se da la rece pentru o ora.
Aveti poze in pasi aici.
Se intinde o foaie dintr-un aluat si cu forma rotunda de inox/plastic sau un pahar - decupam cercuri. Refacem aluatul pana il terminam. Atentie! Se usuca rapid, e bine sa impartiti aluatul in doua, trei parti si sa-l tineti la frigider pana terminati prima bucata. Daca e prea uscat si se sfaramiţează usor, mai adaugati o lingura de smantana sau iaurt.
Asezam cercurile in tavile pregatite cu hartie de copt. Se dau tavile la cuptorul preincalzit la 170 de grade C si se lasa 10-15 minute pana se auresc putin.Se scot pe un grătar și se lasă la răcit.
Decor: Cu puțină frișcă sau glazură din albuș cu zahăr lipiți bomboane roșii M&M pe partea de jos a fursecului. În punga am găsit exact 12 bomboane roșii, am făcut 12 biscuiți umpluți, restul s-au mâncat :P
Topiti ciocolata la microunde sau la bain marie, apoi cu un posh stilou pentru decoruri sau o punga taiata un pic la varf sau o scobitoare, pur și simplu, trasați coarnele renului și ochișorii mici deasupra bomboanei M&M.
Și gata :-)
Cum mi-au rămas exact 24 de fursecuri, le-am umplut cu un ganache de ciocolată din 150g ciocolată și 100ml frișcă lichidă și astfel am avut 12 reni :-)
Cu ciocolata neagra topită cu care am făcut coarnele și ochișorii renului, am făcut bordura a șase fursecuri umplute.
Tăvița cu steluțe, clopoței și cerbi, ca de altfel și coșulețul cu Moș Crăciun le-am primit de la prietena mea, Nicoleta <3
Vă doresc sărbători fericite, urmează Revelionul, Sfântul Vasile, Sfântul Ioan-sunt destule de sărbătorit :-)
Să ne vedem, auzim și citim sănătoși/sănătoase la anul! La mulți ani!!!































