De când am zis că fac lipii!! Și uite că s-a ivit ocazia, am avut musafiri, o prietenă dragă din Germania și le-am mai făcut și după câteva zile de la cina noastră.
Rețeta -cu modificările de rigoare :P- am luat-o de la Laura Adamache căreia îi mulțumesc frumos pentru inspirație :* <3
Ingrediente (6 buc.):
300g făină albă,
50g făină multicereale Grâu Întreg,
140-150ml apă caldă,
20ml ulei de măsline,
1 plic de drojdie uscată(7g),
1 linguriță sare.
Mod de preparare:
Amestecăm ambele tipuri de faina și le cernem într-un vas încăpător. Adăugăm drojdia uscată în vas și amestecăm. Câte puțin punem în centrul făinii apă călduță-nu toată o dată!! (apa nu trebuie să fie fierbinte) și uleiul de măsline.Amestecăm.Frământăm până când aluatul capată consistență, apoi adăugam sarea. Continuăm frământarea
până când obținem un aluat omogen și elastic.
Dacă aluatul este încă puțin lipicios, mai adăugam cca 2-3 linguri de făina integrala cernută și frământăm până când nu se mai lipește de mâini.Dacă nu ați pus toată apa, poate nu veți avea nevoie de făină în plus. Eu nu am folosit-o pe toată.
Impărțim aluatul în 6 biluțe de cca 50-55g fiecare.Cântăriți-le să fie egale. Le așezăm pe masa pudrată cu făină,
le acoperim cu un șervet de bumbac și le lăsăm să dospească 30 de minute.
Intindem cu sucitorul fiecare bucată de aluat în forme lunguiețe, ca Laura, sau rotunde/ovale, ca mine, și foarte subțiri.
Punem un grătar antiaderent pe foc mediu -eu am o tigaie grill Delimano-și când este perfect încins, adăugăm prima lipie.
O coacem câte 3-4 minute pe fiecare parte, la foc moderat. In momentul în care se formează mici bule de aer pe suprafața lipiei, o întoarcem pe cealaltă parte.
Le servim calde sau reci.
Noi le-am servit cu un humus cu ardei roșu copt. Rețeta următoare ;-)
Arata delicios ! :)
RăspundețiȘtergere