Pe 28 ianuarie am sărbătorit împlinirea a 21 de ani de când suntem împreună, eu și soțul meu. Am zis să marchez ziua cu un tort pe care l-am avut în plan de ziua mea, de anul trecut, dar n-a fost să fie. Acum am reușit să-mi pun în aplicare dorința. Nu e greu de făcut, dar eu m-am complicat puțin cu folia de steluțe aurii, folie ciocotransfer, pe care mi-am cumpărat-o acum mult prea mult timp și tot am amânat să o folosesc. Mi-am zis că e exact momentul și tortul potrivit ca să o folosesc, deci am purcesc la treabă.
Am vizualizat multe rețete, multe poze și video-uri pentru rețeta asta, m-am documentat ca la carte și am pornit de la rețeta Mirelei, MireMirc, pentru care îi mulțumesc frumos.
Ingrediente:
5 ouă,
un praf de sare,
6 lg zahăr,
200g alune măcinate,
2 lg cacao,
2 lg făina,
1,5 lgt praf de copt.
Cremă:
200 g unt,
200 g ciocolată neagră,
5 lg Nutella,
8 bomboane Ferrero Rocher.
Decor:
o folie ciocotransfer steluțe,
100g ciocolată neagră pt. folie,
100g ciocolată neagră,
100ml frișcă lichidă,
8 bomboane Ferrero Rocher,
praf de zâne auriu.
Mod de preparare:
Prima dată tragem într-o tigaie fără grăsime cele 200g alune.
Le lăsăm să se răcească, apoi le decojim.
După care le măcinăm cu mașina de măcinat nucă sau orice alt dispozitiv aveți.
Blat : mixăm spumă albușurile cu praful de sare, adaugăm zahărul, mixând până se topește și obținem o bezea ferma și lucioasă.
Mixăm și gălbenușurile cu un praf de sare, cernem făina-eu am pus 4 linguri-cu praful de copt și cacaua.
Adăugăm treptat câte o lingură de bezea și amestecăm ușor de jos în sus, până se încorporează.
Coacem blatul în formă (d=21 cm) tapetată cu hârtie de copt,
în cuptorul preîncălzit, la 180 grade Celsius, circa 45 minute. Verificați cu un băț de frigăruie dacă e copt, după 35 de minute încă erau urme pe băț, așa că l-am mai lăsat 10 minute.
Lăsăm să se răceasca, apoi tăiem blatul de două ori pe orizontală, rezultând trei blaturi. Blatul e chiar mare chiar dacă e din 5 ouă și doar cu 2-4 linguri de făină ;-)
Primul blat l-am așezat direct pe un carton auriu în formă de inimă ;-)
Crema : mixăm untul-eu am folosit cu 65% grăsime, apoi peste el adăugăm lingură cu lingură din Nutella, -eu am pus 7 linguri!!
-apoi ciocolata topită și răcită și bomboanele Ferrero Rocher tocate (trebuie ținute la frigider pentru a le toca ușor)
sau napolitane cu cremă de alune. Omogenizam apoi crema
și o împărțim în trei.
Asamblare: Pe fiecare blat întindem o porție de cremă.
Peste al treilea blat întindem cea de-a treia porție de cremă, dar și îmbrăcăm tot tortul cu ea.
Folia ciocotransfer: măsurați înălțimea tortului gata asamblat, apoi tăiați folia. A trebuit să tai două fâșii, ca să pot să acopăr toată marginea tortului. Am topit ciocolata-din păcate, nu mi-a mai rămas decât o ciocolată neagră cu cafea, cu boabe de cafea, adevărate, de aceea apare cu bulbi prin ea :P și am întins-o peste foliile cu steluțele în sus.Puneți foliile pe foi de aluminiu sau hârtie de copt.
Le-am lăsat la temperatura camerei ca să se întărească puțin, dar nu de tot-atenție!-deoarece trebuie să fie un pic moale ca să facă aderență cu crema de pe tort. Dacă e prea tare și uscată, nu se va lipi. Am dat cu mâna peste folie atunci când am aplicat-o, să se lipească bine de tort și pe urmă am dezlipit folia.
Am presărat praf de zâne pe toată suprafața tortului. Aveți aici rețeta.
Dați la frigider.
Topiți 100g ciocolată neagră, amestecați cu 100ml frișcă lichidă, amestecați până se omogenizează, turnați-o într-un poș cu dui preferat și șprițați deasupra tortului pe lângă folia de ciocolată și la baza tortului, tot pe lângă folia de ciocolată. Eu la faza asta nu mă prea pricep, aleg duiul greșit, mi se sparge poșul, îmi iese crema pe lângă dui-nu știu ce se întâmplă, dar nu-mi iese și pace!
Dintr-o bucată de folie cu ciocolată am decupat două inimioare și le-am pus la frigider să se întărească.
Când le-am dezlipit de pe folie, am pus inimioarele de ciocolată pe tort, sprijinite de o bomboană Ferrero Rocher.
Aici se văd mai bine inimioarele
Și o felie ciocolatoasă:
Sau două ;-)
La mulți ani tuturor perechilor care au trecut de 20 de ani ;-)
Arata exceptional ! Multi ani fericiti va doresc !
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos!! Să dea Dumnezeu!
ȘtergereLa multi ani fericiti! Foarte fain tortul, precis a disparut rapid.
RăspundețiȘtergereMulțumim frumos!! Daa, a dispărut, și ginerele tău, e ciocodependent ca maică-sa ;-)
ȘtergereSa aveti parte de ani frumosi inima langa inima!
RăspundețiȘtergereSa va bucurati si de "rodul" blond ,de implinirile ce o sa vina ,de bucuriile prin care veti trece,iar cand o sa va fie greu ,asa sa va sprijiniti cum ai sprijinit inimile de bomboana aceea minunata.;)
Va pup!
Vaaaai, ce frumos este tortul tau!
RăspundețiȘtergereLa multi ani frumosi si sanatosi!
Sa fiti fericiti si sa petreceti multe clipe minunate, impreuna!
O sa-l prepar si eu, curand !
RăspundețiȘtergereVa doresc toate cele bune ! :)