Delimano Ceramica-Advertorial Liana Toma

..................................................................................................

joi, 29 august 2013

Bucatarie rustica de vara la ElectroluxTasteFestival din Roma






Luni va povesteam despre Standul Pe masa din bucatarie la ElectroluxTasteFestival din Roma, intr-un exercitiu imaginar propus de Electrolux.

Azi, continuam exercitiul de imaginatie cu Tema 2. Subiectul e stufos, dar nu greoi.

Trebuie sa-mi imaginez aranjarea si decorarea standului culinar, branding-ul folosit, marimea si forma standului, alte elemente de decor sau grafica pe care mi-ar placea sa le folosesc pentru a-mi crea standul, muzica de ambient pe care vizitatorii o pot asculta in preajma standului meu.  

Bucataria este inima casei, locul unde toata lumea se aduna in jurul mesei fie la ora micului dejun, a pranzului sau a cinei, povestind vise de peste noapte sau intamplari de peste zi, savurand  o cafea sau o prajitura  si  simtind ca acolo este rasfatat si iubit.
Dar atunci cand este vreme frumoasa si avem musafiri, este benefic sa mutam bucataria in curte, langa gratar si piscina. Astfel, suntem mai relaxati si timpul petrecut impreuna pentru prepararea mancarurilor trece mult mai repede si mai placut.

Eu imi imaginez standul meu culinar exact ca pe o bucatarie rustica romaneasca, de vara, in aer liber, evident, in care sa predomine, fara doar si poate, masa din bucatarie.






O bucatarie de vara cu accente rustice, cu salbe de ardei iuti, cu funii impletite de ceapa rosie,


 de stiuleti de porumb si de usturoi atarnand din tavan, pe pereti sau pe mobila, cu cuptor pe lemne, dar utilata modern, cu plita si cuptor, cu frigider si masina de spalat vase, toate de la Electrolux.

Plita si cuptorul il am deja de la Electrolux, urmeaza frigiderul si masina de spalat vase mult dorita ;-)


In fotografia de mai sus cu bucataria exista si-un televizor, dar eu renunt la el cu mana pe inima, zau!

In locul lui as instala un cd-player din ale carui boxe ar rasuna doar Ciocarlia  lui Gheorghe Zamfir, o muzica dumnezeiasca, care ar atrage toti vizitatorii de la Taste Festival la standul meu. Ar veni ca vrajiti auzind-o!

Dar, ia stai asa!!! Ce cd-player?? L-as aduce acolo chiar pe Gheorghe Zamfir in carne si oase!!




Pe masa din bucatarie as aseza un frumos ulcior pictat, de lut, plin cu floarea-soarelui, iar in jurul lui, fructe romanesti, mere, pere, prune si struguri de masa negri, incetosati si parfumati, tocmai buni pentru a fi storsi si imbiati vizitatorii cu o canuta de lut plina de must.




Si de-a lungul bucatariei mele rustice as aseza panere pline de fructe si legume, rodul bogat al pamantului romanesc.





M-as imbraca si eu in costum popular, un costum in culorile tricolorului romanesc si v-as astepa cu mic cu mare sa-mi vizitati standul de la TasteFestival din Roma.

 Photo by Catalina Zaharescu


Nu-i asa ca ati veni??
 

Mustul e din partea casei ;-)

 


miercuri, 28 august 2013

Muffins cu afine si scortisoara







 Afineeee...mi-era dor de ele!! In fiecare vara astept cu nerabdare sa apara afinele pe piata ca sa-mi cumpar si eu un kilogram.
Imi plac afinele de cand am fost in singura mea tabara scolara de la Poieni Strambu prin clasa a saptea din generala. Acolo am gasit  dealuri intregi de fragute si afine  si m-am infruptat direct la fata locului, impreuna cu colegii mei. Cand mancam afine, un cioban ne-a zis sa nu mancam prea multe, ca nu o sa mai mergem la WC. Super! Cu atat mai bine, ca toate WC-urile erau in curte si unii copii ne faceau farse, ne blocau usa sau se izbeau in cabine s.a.
Afinele imi amintesc de singura tabara scolara din viata mea, cand eram treziti in fiecare dimineata de mocanita ce trecea prin fata cladirii, imi amintesc de o vara bogata si frumoasa din copilaria mea ce-mi va ramane vesnic in suflet.

Cu aceasta reteta particip la  Provocarea Dulce Romanie, gazduita in aceasta luna de Diana de la Disturbingly Delicious, avand ca tema Rosia si Arome de vacanta, arome de vara.

Sursa: aici

Pentru 12 bucati

Ingrediente:

300g faina,
2 lingurite de scortisoara,
1 lingurita praf de copt,
150g zahar,
200g afine,
250ml lapte,
2 oua,
4 linguri de ulei floarea-soarelui.

Mod de preparare:

1. Incingeti cuptorul la 200grade Celsius.

2. Cerneti si amestecati faina, praful de copt si scortisoara





 intr-un bol si adaugati 125g zahar praf si afinele.





3. Bateti ouale si amestecati-le cu laptele caldut. Turnati-le peste ingredientele uscate. Adaugati uleiul si amestecati.



4. Puneti aluatul in formele de hartie pentru briose,


presarati deasuprea restul de zahar-eu am folosit zahar mov, cumparat de la Lidl,



-puteti folosi si zahar brun-si coaceti pe raftul din mijloc al cuptorului timp de 15-20 de minute.

5. Scoateti-le din cuptor si lasati-le la racit.



Daca mai raman, pastrati-le la frigider.



Si o sectiune:


Bune de tot,  aromate si fragede!!! Incercati-le ;-)

luni, 26 august 2013

Standul Pe masa din bucatarie la ElectroluxTasteFestival















De cand am acest blog culinar, de trei ani de zile, ma visez pe la festivaluri gastronomice, fata in fata cu bucatari celebri, fiind martora la nasterea unui preparat arhitectural neinchipuit de frumos si gustos, cum numai bucatarii cu stele Michelin poate sa o faca, pozand alaturi de ei, cerandu-le autografe.
De asemenea, din anii '90 visez sa ajung si eu la Roma, la Fontana di Trevi, de cand La Dolce vita, cu Marcello Mastroianni si Anita Ekberg, mi-au intrat in suflet.

Electrolux mi-a indeplinit pana acum doua vise. Primul, de a participa la minunatul proiect Electrolux duce passon4cooking la nivel national: Dobrogea , de la Bucuresti si al doilea vis, Electrolux ma trimite la GastroArt Budapesta, din capitala ungara. Acum, generosul Electrolux imi da sansa sa-mi mai implinesc inca un vis, lansand pentru bloggerii culinari competitia:
“Standul meu culinar pentru Electrolux Taste Festival”.




Tot ceea ce trebuie sa fac e sa-mi imaginez un stand culinar pentru Taste Festival si pot castiga o excursie la Festivalul Taste of Roma, desfasurat in perioada 26-29 septembrie a.c. , sau unul dintre cele trei echipamente Table Grill pentru prepararea unui gratar gustos chiar si in bucatarie.


Taste Festival este un eveniment european de top unde se reunesc bucatari renumiti, cu stele Michelin -visul meu!!-sau fara, adica amatori, ca mine. Este un festival unde se dezvaluie secrete culinare, ingrediente de taina si combinatii miraculoase. Este locul ideal pentru o experienta culinara de neuitat, si nu numai.



Electrolux şi maestrii bucatari, partenerii Electrolux vor dezvalui secrete culinare la Festivalurile Taste din toată Europa. De la Stockholm, Oslo, Dublin şi Londra la Helsinki , Milano Roma şi Moscova. Festivalurile Taste sărbătoresc cele mai frumoase experiente culinare pe care le are de oferit Europa dand vizitatorilor sansa de a degusta cele mai fine mancaruri de la restaurante de top, de a se intalni cu mari maestri bucatari si de a cunoaste furnizori de calitate.

Electrolux este furnizor de elita pentru aproape jumatate din restaurantele europene cu stele Michelin şi pentru o treime dintre cele mondiale. 100 de ani de maiestrie profesionala cu spectacolele culinare din Pavilionul Taste Electrolux, sesiuni de gatit interactiv la Secretele Maestrului Buc\atar Electrolux şi Masa Maestrului Bucatar a Electrolux, o experienta speciala si intima de servire a mesei.
Cum sa nu-mi imaginez?? Inca de cand imi imaginez!!!

Plus ca nu voi avea doar rolul de vizitator, ci si pe cel de expozant, iar rolurile complexe sunt specialitatea mea ;-)


Asadar prima tematica din aceasta saptamana este sa descriu in cinci pasi ce trebuie sa fac atunci cand ma decid sa am propriul meu stand la Taste Festival?

1. Fiecare Festival are un Regulament de ordine interioara, deci va trebui sa-l citesc cu atentie privind conditiile de participare, analizele medicale, taxe, drepturi si obligatii. Trebuie sa ma hotarasc asupra locului pe care-l va ocupa standul meu, un loc bun, central, cu vad, daca se poate.

2. Trebuie sa iau legatura cu organizatorii ca sa-mi accepte inscrierea, sa le spun clar unde ma incadrez si sa obtin informatiile necesarii cazarii, transportului, precum si detaliile privind forma si marimea standului meu.

3. Sa-mi prezint standul ca pe o reteta cu toate ingredientele folosite, de la marime, forma si culoare, cu sfaturi si trucuri, cu mod de prepare, cu fotografii in pasi si finale, la elemente de decor si detalii fara de care standul Pe masa din bucatari n-ar exista.Iar unicitatea, originalitatea si lucrurile deosebite il scot in evidenta. Trebuie, de fapt, sa ma prezint pe mine! Si preparatele pe care le voi pregati acolo.

4. Marketing si publicitate. Standul Pe masa din bucatarie trebuie sa iasa in evidenta, sa se faca cunoscut, sa fie, de ce nu, un punct de reper in cadrul festivalului, sa fie memorabil. Pliante, flayere, bannere, panouri si tablite de avertizare de la intrare pana la stand, exact ca-ntr-o cursa printr-o padure stufoasa, cand un atlet trebuie sa ajunga la finish si gaseste placute cu: 100m pana la standul Pe masa din bucatarie....50m pana la standul Pe masa din bucatarie....Sunteti castigator!!ati ajuns la standul Pe masa din bucatarie!!!;-)
De asemenea, ma bate gandul sa incriptionez niste masute mici, pe care sa le poti tine in palma, sau scaune, linguri, manusi de bucatarie cu numele blogului si sa le ofer celor care imi vor vizita standul.
Totodata, cu cat de mult voi propaga stirea ca voi participa cu standul Pe masa din bucatarie la Taste Festival in mass media, cu atat mai bine.

5. Bugetul. Cand bugetul iti este zero, cauti un sponsor. Chiar si asa tot trebuie sa calculezi cat te costa transportul, cazarea si masa, taxa de participare, standul, ingredientele folosite la pregatirea preparatelor si elementele de promovare. Cu totalul ma prezint la sponsor.

Castigatorii acestei competitii vor fi alesi in urma unei evaluari realizate de catre un juriu de specialitate.




Doamne ajuta!



duminică, 25 august 2013

Minipizza Margherita







Chiar daca ai frigiderul plin de mancare, cand copilul tau iti cere pizza, iti sufleci manecile si te apuci sa framanti aluatul. Parca ai avea de ales, nu-i asa? :P

 M-am hotarat sa fac minipizza, deoarece am avut niste copiii in vizita. Si cum stim cat de mofturosi sunt unii, m-am decis sa prepar una simpla  si  gustoasa!!Pizza Margherita!!

Pentru ca nu eram sigura ca se scrie Margherita sau Marguerita, m-am informat si am aflat ca aceasta pizza  poarta numele reginei Margherita, sotia regelui Umberto I al Italiei, de cand, intr-o calatorie prin tara, in 1889, a vazut oamenii de rand mancand paine plata cu putine ingrediente deasupra si a cerut si ea. Brutarul Esposito i-a pregatit trei feluri de pizza reginei, dar ei i-a placut cel mai mult cea cu ingrediente colorate care intruchipau steagul Italiei: rosii, mozzarella si busucioc. Si uite asa, aceasta pizza ii poarta numele. ;-)

Cu aceasta reteta particip la  Provocarea Dulce Romanie, gazduita in aceasta luna de Diana de la Disturbingly Delicious, avand ca tema Rosia si Arome de vacanta, arome de vara.


Ingrediente pentru aluat:

400g faina alba 000,
200ml apa calda,
1/2 cub de drojdie de bere sau 1 plic drojdie uscata,
3 linguri ulei de masline extravirgin,
1 lingurita de zahar,
sare.

Pentru umplutura:
kechup,
250g baby mozzarella,
250g rosii cherry,
oregano,
15 frunze de busuioc.

Mod de preparare:

Aluatul:
 Dizolva drojdia sfaramata in apa calduta. Adauga un praf de sare, zaharul si uleiul de masline; amesteca energic cu o lingura si toarna peste faina asezata in forma de fantana.
Framanta bine aluatul, strange-l in forma de bila, presara-l cu faina si pune-l intr-un castron tapetat cu faina. Lasa-l circa 2 ore sa creasca, apoi imparte-l in numarul de portii dorite. Modeleaza-le si pe acestea in forma de bila,-eu am facut patru-acopera-le cu un servet si lasa-le sa mai creasca o ora.

Dintr-o bila de aluat iese un blat cu diametrul 22cm, cat are tava mea de pizza.

De data aceasta, dintr-o bila, am facut alte trei mici, pentru minipizza. Cu celelalte trei bile am facut trei pizza mari, cu diferite umpluturi.

Bilele mici de aluat le-am aplatizat cu mainile, le-am facut si marginile si nu au depasit masura palmei mele. Toate trei au incaput intr-o tava normala pentru cuptor. Ah, trebuie sa va spun ca am stropit hartia de copt cu ulei de masline, apoi am asezat cele trei blaturi.





Am pus kechup-facut de soacra-mea peste blat, apoi cate patru bucati de baby mozzarella si inca o jumatate in centrul fiecarei pizze si cate patru rosii cherry pe fiecare pizza.
Am presarat oregano si am dat tava la cuptorul incins la 220 de grade, pentru 20 de minute.



Proaspat scoase din cuptor!!! Fierbinti!! Am pus frunze de busuioc -spalate si sterse- pe ele si s-au oparit dragele de ele, asa ca le-am dat jos si am astepat sa se raceasca pizzele, culmea, ca sa pun alte frunze proaspete. Noroc ca aveam, mi-a cumparat sotul meu o tufa de busuioc foarte bogata!



Prima pizza pentru soarele meu, Tudor, doar el a dat ordinul :P



Aceste minipizza sunt foarte potrivite pentru petrecerile cu copii sau pentru copiii veniti in vizita. Sunt atat de fericiti!!
Vreti si voi? ;-)

vineri, 23 august 2013

Limonada de lamaie cu menta







Ce poate fi ma racoritor pe vremea aceasta calduroasa si sufocanta, decat un pahar rece de limonada de lamaie si menta, huh?
Alunga si pofta de mancare, te energizeaza si te simti proaspat ca o adiere de primavara.
Deci, zic sa alungam canicula cu un pahar rece de limonada, care se face rapid ;-)
Mi-a placut mult si reteta de limonada a lui Edith, dar am preferat sa sar peste siropul de zahar, si sa folosesc zahar pudra. Am salvat timp ;-)


Ingrediente:
5-6 lamai,
1 lime,
200g zahar pudra,
coaja rasa de lamaie,
zahar,
1,5l apa minerala,
20 frunze de menta.

Mod de preparare:

Spalam si stergem lamaile. Le dam pe toate pe razatoarea mica. Amestecam cu zahar, cat sa acopere cojile de lamaie, si dam la rece.
 Coaja de lamaie rasa amestecata cu zahar se pune in forme pentru gheata, o lingurita pentru fiecare "inimioara". Adaugam apa plata. Dam la congelator.


 Stoarcem lamaile



In sticla cu apa minerala slab carbogazoasa am turnat sucul de lamaie, cu tot cu pulpa.

Am taiat marunt frunzele de menta, spalate si sterse, apoi le-am adaugat in sticla si am agitat.


Zaharul pudra l-am turnat in sticla cu ajutorul unei palnii si am agitat bine.
Am dat la rece.

Cand au inghetat inimioarele cu coaja de lamaie, in aproximativ o ora, am turnat limonada in pahare si am pus doua inimioare in fiecare pahar. Plus doua, trei feliute de lamaie.


Am ornat cu felii de lamaie si lime.

Va servesc? ;-)

sâmbătă, 17 august 2013

Piept de pui marinat in iaurt si curry









 


O zi de sambata potrivita pentru gratar. 

Doar vara se poarta gratarele si mesele usoare. Cred ca pieptul de pui la gratar e alegerea perfecta. 
Putin aromat si condimentat, putin mai altfel, mai diferit, pieptul de pui marinat in iaurt si curry va deveni vedeta gratarului. 

Dupa o reteta din revista Femeia de azi. 



Ingrediente:
 o caserola de piept de pui fasii (600-800g),
375g iaurt,
1 lingura rasa curry Koyanyi,
1 lingura usturoi granulat Kotanyi,
2 lamai,
mustar picant cu boabe de piper,
ceapa verde,
boabe de piper roz,
sare si piper din rasnitele Kotanyi.




Mod de preparare:

Amestecati iaurtul cu zeama de la o lamaie, usturoiul granulat, curry si putina sare si piper din rasnitele Kotanyi. Lasati o ora la rece.
Spalati  pieptul de pui si tamponati-l cu prosoape de bucatarie din hartie. Stoarceti peste fasii sucul de la o  lamaie. Lasati la marinat o ora la rece. Eu pieptul de pui il cumpar gata taiat fasii de la Deliciosul de Vaslui.  
Turnati marinata de iaurt si curry peste bucatile de pui si amestecati bine, sa fie acoperita toata carnea. Lasati la marinat la frigider minim 1 ora, maxim o zi. Eu am lasat peste noapte la frigider.


Scoateti pieptul de pui din marinata, treceti bucatile prin betisoare ude de frigarui, lasate in apa rece cca 15 minute-ca sa nu ia foc pe gratar- si asezati-le pe grill sau gratar. Eu am folosit tigaia grill de la Delimano.

Cand sunt facute pe o parte, 3-5 minute, intoarceti-le sa se prajeasca si pe cealalta parte.

Cand s-au racorit, puneti pe fiecare frigaruie, jumatate de lingurita de mustar picant cu boabe de piper.

Am servit cu  orez  simplu si porumb fiert si am ornat cu ceapa verde si boabe de piper rosu.







Pofta buna de /la gratar ;-)

marți, 13 august 2013

Cocktail de pepene verde cu Angelli Fructe de padure











 Ai,ai, ie, CRBL da megapetrecere!! Distrati-va, simtiti-va liberi, vara e a voastra si participati la concursul organizat de Angelli, deoarece va asteapta sute de premii!!! Aveti timp pana pe 15 septembrie a.c.



Angelli a scos pe piata un sortiment nou de bautura, arome fine, de tip aperitiv frizzant, in trei variante: Angelli Orange Bitter, Angelli Cherry Pink si Angelli Fructe de padure. Bauturile se servesc reci, cu cuburi de gheata.

Angelli Fructe de Padure este un aperitiv frizzant, menit sa dea culoare petrecerilor pe plaja sau in gradina, cu gust atragator de fructe de padure.

Prima data am  preparat un desert,  Crumble cu cirese scaldate in Angelli Cherry Pink, si a fost grozav!
Puteti face orice reteta vreti, atat timp cat aveti inspiratie sau daca aveti pe cineva care va inspira ;-))


 Dupa o reteta -modificata- din revista Click pentru femei, Capitolul 247.

Pregatire: 30'
Fierbere:12'
Dificultate: mica

Portii: 4

Ingrediente:

200ml Angelli Fructe de padure,
350g pepene verde pulpa,
1-2 lamai verzi sau galbene.



Pentru siropul de zmeura:
200g zmeura,
100ml apa,
100g zahar,
zeama de la 1/2 lamaie.

Pentru decor:
8 cubulete potrivite de pepene verde,
4 buc. zmeura,
4 rondele de lamaie verde sau galbena.

Cum se prepara:

Siropul de zmeura: Pune apa la fiert cu zaharul. Cand zaharul s-a topit, adauga zmeura zdrobita si lasa pana scade si se ingroasa siropul. Cand a scazut suficient, adauga si zeama de lamaie si amesteca. Strecoara siropul de seminte si da-l la rece.

Pepenele verde, fara samburi paseaza-l la blender.
Adauga Angelli Fructe de padure. Amesteca bine.





Pui in pahare de cocktail-daca ai, eu nu am avut si am servit in niste cupe mici de inghetata:P-important e sa aiba gura larga. Paharele!-deci, pui in pahare cateva bucatele de lamaie,



 pe care le storci putin inainte. Torni un deget de sirop de zmeura



si adaugi pepenele verde cu Angelli.

Infingi in tepuse bucatele de pepene, zmeura si rondele de lamaie verzi si decorezi cu ele paharele.









Cine mai vine la Cocktail Angelli party?? Eu va astept ;-) Pregatita! Puteti sa mai aduceti pe cineva drag cu voi, e intrarea libera ;-))

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails
Hit Counters
@ Continutul acestui blog (imagini/text )constituie proprietatea autoarei, Liana Toma, si nu poate fi folosit integral sau partial fara permisiunea acesteia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe. The content of this blog is protected by the law of copyright. Ask owner permission to use any of its content.
Licenţa Creative Commons
Pe masa din bucatarie Liana Toma de Liana Toma este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 Ne-adaptată .
Bazată pe opera disponibilă la pemasadinbucatarie.blogspot.com.
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la http://miciibucatari.blogspot.com/.